Săptămâna trecută, trecând pe lângă o sală de sport, am văzut că poți încerca gratuit o oră de bodybalance – un amestec de yoga și tai-chi. Și da, deja te aud întrebând: „Dar ce e, totuși, tai-chi?” Nu-ți face griji, am căutat și eu pe Google.

Se pare că tai-chi este o formă de artă marțială care ar trebui să te revitalizeze, să-ți calmeze mintea (Doamne, cât de mult am nevoie de partea asta) și să-ți îmbunătățească circulația sângelui (sună minunat, pentru că a mea e complet dată peste cap – am picioarele reci non-stop).

Așa că iată-mă, într-un studio zen de yoga, încercând să-mi contorsionez corpul în tot felul de poziții dubioase, în timp ce antrenoarea șoptea lucruri de genul:
„Eliberează-ți mintea… Golește-ți sufletul… Lasă-ți gândurile să zboare…” 

Așa ce mă pornise un monolog interior, unul încăpățânat, fără semne de punctuație, fără pauze, fără litere mari la început de gând :
„Bun. Golește mintea, stai, cum se face asta, mai exact?
Gânduri, afară, hai valea, găsiți altceva de făcut sau pe altcineva de invadat, veniți mai târziu sau ce-ar fi niciodată?
La naiba, am uitat rufele la uscat afară și starea vremii anunța ploaie spre după-amiază.
Hai, concentrează-te femeie. Eliberează mintea. Fii prezentă. Fii… liberă.
Poziția asta doare. Adică DOARE.
Abia aștept vacanța, să ies cu fetele la o cafea, să umblu creanga dintr-un loc în altul, să citesc …
Aaa, cărțile! Atâtea cărți!
Stai, ce a zis antrenoarea? Da, da, încerc să-mi eliberez mintea, nu vezi cât mă străduiesc, eu chiar încerc să-mi golesc afurisita asta de minte.
Creierul meu e încăpățânat, bine? Adună gânduri ca o veveriță pe cafeină. Cum m-a învățat V. să mă calmez? A, da – Sunt o cascadă. Sunt o cascadă, frate!
Stai, cascadă? Nu e bine. Nu știu să înot.
Și acum trebuie să merg să fac pipi.
Cât e ceasul? Trebuie să-o iau pe cea mică de la școală.
Și… antrenoarea arată senzațional!
Cred că mai bine ies tiptil din sală și-mi reevaluez viața.”

Spoiler: Nu sunt o persoană capabilă să-și elibereze mintea. Mintea mea NU vrea să se relaxeze. Refuză să fie golită. Parcă zice: „Nu, mulțumesc. Păstrez tot.” Gânduri bune, gânduri rele, gânduri ciudate – toate ale mele. Nici un gând la reducere. Minte egoistă. Cu cât voiam mai mult să îmi opresc gândurile, cu atât mai tare vociferau ele.

Gata cu încercările de yoga! Nu pentru mine.
Tai-chi? Oricum, nu ți se pare că sună a ceva ce ai comanda de la un restaurant chinezesc.
Iar liniștea? Cred că mai bine aș dansa – am citit undeva că dansul prin pădure poate fi super relaxant. Așa că… de ce nu?

PS: Antrenoarea era superbă, grațioasă și clar împăcată cu ea însăși.
PS (după câțiva ani): E ciudat cum timpul schimbă lucrurile. Am 42 de ani acum și, ghici ce? Iubesc yoga. Îmi doresc liniștea, respirația conștientă, concentrarea. Poate că liniștea vine abia atunci când ești gata cu adevărat să te așezi și să o întâlnești.