–O ce?

-O tumoare.

-O tumoare ca în cazul cancerului? Vrei sa spui acel lucru de rahat care te poate transforma din viu in mort? Glumesti, asa-i?

Ziua în care am auzit ca sunt posesoarea une tumori a fost cea mai revelatoare zi din viata mea. Primesti vestea si te astepti sa ramai pozitiv, dar din senin, mintea ta face conexiuni la care nici nu te astepti, iar deodata te izbeste intrebarea: si daca tu chiar vei muri? In fata mortii suntem cu totii egali. Oricum vei muri intr-o zi, dar hei, nimeni nu se asteapta sa moara la 40 de ani.

A durat mai mult de trei ani sa indraznesc sa scriu despre aceasta parte foarte personala a vietii mele, o voi face acum, pentru ca acum sunt pregatita sa-mi impartasesc povestea, poate va ajuta pe cineva sau poate, doar pentru propria mea liniste.

In vara aceea eram tot timpul obosita, nu conta daca era dimineata sau seara, aveam nevoie constant sa dorm, era un efort pana si sa ma ridic de pe scaun sau sa imi spal parul. Cumva, stiam ca ceva nu este in regula cu corpul meu. Acum stiu ca alarma ta interioara, intuitia ta,  nu te va dezamagi niciodata. Una dintre lectiile pe care mi le-a oferit minunata mea tumoare a fost sa am incredere in intuitia mea. Mereu! Daca interiorul meu simte ca ceva nu este in regula, s-a dovedit tot timpul a fi asa. Daca intuitia mea imi spune sa urmez asta sau aia pentru ca acesta sau cealalta este calea cea buna, se dovedeste intotdeauna ca asa este. Aveam 39 de ani in vara aceea. Viata mea era cam dezordonata, ravasita de-a binelea chiar. Divortasem de cativa ani si ma tot impacam si despacam cu fostul sot,  incercand sa resuscitez o relatie care era ca un roller-coaster. Ma mutatsem de mai bine de un an intr-o alta tara, a doua oara in cativa ani, unde tot ce aveam era copilul meu. Ma straduiam sa invat limba, aplicam pentru locuri de munca si imi lipseau radacinile tot timpul. Fiica mea avea 12 ani si eram (deja de mult timp) de cele mai multe ori doar noi doua. Nu as spune ca eram complet nefericita, imi gasesc fericirea in multe lucruri marunte, dar nici nu eram fericita. Cred ca mai degraba ma lasam purtata de flux (si de reflux de multe ori).

Bulversata de oboseala constanta, am decis sa fac niste analize de sange, gandindu-ma ca, cel mai probabil, nivelul de minerale, vitamine,  si cine mai stie ce alte substante era prea scazut si, poate, un CT daca este necesar. Eram in tara pentru cateva zile, asadar m-am prezentat la una dintre multele clinici private. Analize facute si asteptarea rezultatelor. In timpul ecografiei pelvine o aud pe doctorita in acea camera teribil de linistita si sterila: te-as sfatui sa faci un CT, este ceva aici, vezi asta? si imi arata ecranul. Nu, la naiba, ce e acolo? Vad doar niste pete negre pe ecran, ce ar trebui sa vad acolo? Fluturi? Omizi? Ei bine, cred ca este o tumoare, dar nu pot fi sigura pana nu faci si un CT. Tumoare, zici? De ce as avea o tumoare? Nu am nici 40 de ani. Ma trimite la un alt spital, la un alt medic prietena de-a ei si imi spune ca totul va fi bine. Bineinteles ca va fi bine, nu am nici o tumoare, lady! Gandesc asta si-mi dau ochii peste cap.

In taxi, in drum spre celalalt spital, gandurile mele din ce in ce mai galagioase o iau cu totul razna: si daca chiar ai o tumoare, reala, una grasa care te va ucide definitiv, si daca tu chiar ai sa mori desteapto, ce se va întampla cu copila ta, lasa-ma in pace, nu am nici o tumoare, asta este complet aiurea, oare ar putea fi din cauza zaharului pe care il mananc, vezi, am spus mereu ca trebuie sa nu mai mananc zahar, nu pot sa mor inca, mai am atat de multe tari de vizitat si carti de citit, trebuie sa-mi vad copila crescand, pur si simplu nu este posibil, ce gluma! CT-ul a durat o vesnicie, eram pe jumatate congelata intinsa pe acea masa in miscare, probabil mai mult de frica decat de frig. Trebuie sa astept pentru rezultat. Dupa o vesnicie iat-o ca vine. Incerc sa citesc pe fata ei cat de rau este. Ma invita in birou, imi ofera un scaun si un  pahar cu apa si imi zice: exista intr-adevar o tumoare, de fapt, sunt doua mici conectate intre ele, trebuie oricum indepartate chirurgical si verificat daca este o tumoare buna sau rea (asta daca o tumoare poate fi vreodata buna).

A doua zi am zbor catre acasa din tara mea de adoptie in jurul pranzului. Tot drumul catre casa ma gandesc de ce mie si imi promit sa nu fac o drama din asta, ma voi comporta exact ca si cum as avea o banala gripă. Va fi bine. Inapoi in tara mea adoptiva, alte doua opinii, o alta verificare si o decizie: vor elimina tumora minunata, cred ca este una buna (benigna) si impreuna cu ea, un ovar, deoarece chestia rahatoasa este legata de ovar si nu vor sa riste sa ramana ceva acolo. Fast forward cateva saptamani pana in ziua operatiei. Ce vreau sa spun este ca aceste zile m-au schimbat si mi-au schimbat perspectiva pe care am avut-o asupra vietii intr-un mod la care nu ma asteptam. Dintr-o data, am stiut ce este important în viata mea. Parca s-a aprins lumina si am vazut ca am nevoie rapid de un plan. Aveam nevoie sa ma salvez pe mine de mine insami, sa-mi reinventez toate credintele, sa ma curat pe mine si tot inconjurul meu si sa incep sa traiesc, pe bune de acum incolo, nu de luni sau de pe intai a lunii. M-a facut sa pun la indoiala totul, chiar si pasta de dinti pe care o foloseam. In tot acest timp am fost eu cu mine. In ziua in care am fost operata, el uitase ca sunt in spital, a considerat ca munca este mai importanta decat sa fie acasa in aceste doua saptamani grele. Fiica mea de 12 ani a avut grija de mine si vecina mea uneori (nu am cuvinte sa spun cat de recunoscatoare sunt fata de aceasta femeie mereu acolo pentru mine, are mereu o vorba buna, fara sa judece vreodata).

Aceasta perioada din viata mea m-a scos rapid dintre norii mei roz si m-a aruncat direct in realitate. Si apoi mi-am spus: draga mea, de acum incolo esti pe cont propriu! Trebuie sa-ti construiesti viata pe propria-ti armonie interioara, cu propriile idei despre viata in asa fel incat dorintele tale sa devina realitate indiferent de vointa altora. Nu astepta nimic de la nimeni, nimeni nu iti datoreaza nimic. Asteptarile nu aduc nimic bun, asa ca sa astepti nimic sau macar cat mai putin. Viata este un dar si ar trebui sa traiesti dupa bunul plac. Nimeni nu va fi fericit pentru succesul tau, cu exceptia familiei tale. Fara motiv, nimeni nu este prietenul tau cu adevarat. Ori de cate ori vei cadea, singurii care vor incerca sa te prinda vor fi cei din familia ta. Toata lumea are un rol in viata ta, iar cand rolul lor se termina, ei vor pleca in drumul lor, prin urmare trebuie sa inveti sa fii puternica. Banii nu pot cumpara totul, cu siguranta nu inima ta. Nu iti sacrifica niciodata fericirea pentru nimeni altcineva decat poate pentru propriul copil. Razi cu toata lumea, dar invata sa ai incredere doar in cativa. Nimanui nu-i pasa de ceea ce crezi sau ce faci, doar perspectiva ta este ca cineva se gândeste prea mult la tine sau la ce faci tu. Stii relatia pe care incerci sa o salvazi de atat amar de vreme, dar, evident, nu functioneaza? Da-i drumul, este o pierdere de timp si energie si, la naiba, viata chiar este scurtă! Apropo, relatia asta toxica te va imbolnavi intr-o zi, ai încredere in mine! Lasa oamenii sa faca orice le place, alege doar ceea ce iti imbogateste viata, mintea si inima.

Cand invati sa gasesti fericirea in tine, devii o persoana bogata. Cand afli cat de puternica esti, atunci poti muta muntii. Cand constientizezi ca linistea ta depinde in totalitate de tine, viata iti va deveni ca o zi insorita de vara. Stii de ce? Pentru ca poti! Nu lasa niciodata pe altii sa  iti spuna altfel!