Visa. Obsesiv.  Te rog, lasă-mă să te văd cinci minute. Promit, doar cinci. Cinci minute deveneau  mereu cincisprezece. El o privea somnoroasă. Iar ești frumoasă! Ea era. Doar pentru el. Pentru el diminețile sărea din patul cald direct în papucii pufoși și se năpustea asupra calculatorului să vadă ce i-a mai scris în dimineața aceea. Mereu mesajul era acolo…

Nopțile nu era aproape niciodată singură. Știa că după ce închidea ochii, el era acolo.  Iubire, e patul cam gol fără tine! îi scria după ce ea abia se ridica din patul în care forma lor era perfectă. Patul lui moale din camera întunecată, mâinile lui de-a lungul ei, umerii sărutați vehement la prima oră de cum mijea un strop de lumină și miorlăitul ei somnoros, alintat, mirosul prosoapelor curate, apa curgând la duș și degetele picioarelor ei încă adormite sărutate de buzele lui înainte de plecare. Încă puțin și mă trezesc, mai lasă-mă un minut, iubire!

Între două drumuri, în traficul infernal, ea visa cu zâmbetul la nori. Toate prietenele îi spuneau că e prea visătoare. Vrei și gem și pate și brânză? Serios? Toate odată? El voia. Și pe ea între gem și pate … pe blatul din bucătăria cu vedere la stația de autobuz. Și mai vreau ciorbiță. Îmi faci ciorbiță azi? Din aia acră acră …
În visele ei, el încă era al ei …