În secolul XIII, pe teritoriul Gambiei de astăzi existau triburile Jola, Wolof, Malinke și Fulani. În anul 1455, exploratorii portughezi au descoperit râul Gambia, iar ulterior, în secolul XVII, comercianți englezi s-au stabilit pe aceste teritorii. In prezent, Gambia este un amestec de triburi, fiecare vorbind o limbă proprie: tribul majoritar este Mandinka (38% – acest trib a întemeiat și imperiul Mali), apoi Fula (21% ), Wolof (18% ), Jola (4,5%) – trib din care aparține actualul președinte (care tocmai a pierdut alegerile din decembrie 2016) și alte triburi mici.

Limba oficială este engleza, deși uneori ai nevoie de câteva minute pentru a înțelege ce vor. Am cerut sare și mi s-a răspuns: “I’ll bring it immediately from the chicken ”. A trebuit să văd omul îndreptându-se către bucătărie ca să realizez că chicken era de fapt kitchen! Acesta este doar un exemplu și nu o singură dată întâlnit.

Ziua 1  Kololi – Banjul – Barra – No Kunda – Farafeni – Wassu – Kutaur – Lamin Koto (Sensending Lodge)

A patra zi în Gambia am plecat într-o excursie de două zile, pornind din Banjul către estul tării prin partea de nord a râului Gambia și întorcându-ne prin sud. Am călătorit aproximativ 600 de kilometri, cu bacul, mașina și barca. Treziți la ora 5, cu rucsacii în spate, ne-am urcat în mașina care urma să ne ducă la bac. M-a trezit definitiv răsăritul soarelui, după ce tot procedeul de încărcare a bacului m-a năucit (nu în sens negativ, doar că vedeam atâta mișcare, mașini, oameni, cărăuși, măgari, capre…)

Am traversat râul Gambia chiar la gura de vărsare în oceanul Atlantic, în aproximativ 30 de minute. Dacă ești norocos poți vedea în această zonă delfini. Din păcate, noi nu am reușit să vedem nici unul.  Ajunși în Barra, orașul de la malul celălalt, ne-am oprit să cumpărăm pâinea pentru micul dejun (tot pe marginea drumului, tot cafea solubilă, tot pâine unsă tacticos de către ghidul nostru cu unt și gem).

Prima oprire, o vizită la familia Kamdraa din satul No Kunda, în apropiere de orașul Kerewan. Din depărtare se văd câteva case tipic africane, cu acoperiș din stuf, un compound, cum spun localnicii (compound = o curte cu mai multe case mici împrejmuită de un gard). Intrăm de pe drumul principal pe o potecă denivelată. Mașina lasă în urmă o dâră groasă de praf care strălucește în soarele puternic. Copiii, cu haine prăfuite, rupte pe alocuri,  vin alergând către mașină strigând toubab, toubab. În mijlocul curții (aceasta neîmprejmuită, singurul compound pe o rază de un kilometru) tronează majestuos un copac cu un trunchi imens. În trecut fiecare sat avea în centru un copac mare, la umbra căruia se adunau bătrânii satului. Copacul reprezenta un fel de consiliu local, acolo se decidea totul legat de sat.  Sub copac sunt câteva femei și câțiva copii, prea mici să poată alerga către noi.

Ne iese în întâmpinare capul familiei, domnul Kamdraa, care vine către noi alene cu mâinile adunate la spate. La cei 64 de ani are patru neveste, douăzeci și unu de copii și am uitat numărul de nepoți. Toți locuiesc în același compound. Mă gândesc aproape înfiorată: „P A T R U neveste … Duuuamne, oare cum e să te plângi de patru muieri odată? Cum dormi cu ele? Luni – nevasta unu, marți – nevasta doi și tot așa? Oare nu încurci numele copiilor? Mai știi care sunt copiii cu nevasta patru, sau îi încurci cu cei de la nevasta doi? Dimineața la trezire treci pe la toate cele patru neveste să le pupi sau o pupi doar pe cea cu care ai dormit noaptea precedentă?? Sinapsele mele s-au încins!”

Domnul Kamdraa, pe lângă neveste și copii mulți, mai are doi măgari, un cal, pui de găină, niște baobabi și banani, cultivă couscous și mei. Ne povestește totul cu amănunte, mândru din cale afară și ține să menționeze că el nu este sărac, are ce mânca, doar duce lipsă de materiale de construcție pentru că orașul e mult prea departe. Nu vorbește engleza și nici la școală nu a fost vreodată. Lumea lui este total diferită de lumea pe care o știm noi. Are radio, dar nu a avut niciodată televizor. Viața lui se împarte între familie, compound, cele cinci rugăciuni din timpul zilei (cea de la ora 5 dimineață mă trezește în fiecare zi!) și ce mai zice pe la radio. Râde fericit! Îl întreb ce face dacă îl supără o nevastă. Îmi răspunde poznaș că nevestele lui nu îl supără niciodată pentru că le-a învățat pe rând să fie supuse. După ce vizităm casele (bucătăria m-a lăsat cu ochii cât cepele), ne luăm rămas bun nu înainte de a lăsa copiilor câteva dulciuri și ne îndreptăm către mașină.

Drumul șerpuia printre sate uitate de vreme, cu casele lor din chirpici, cu copiii alergând cauciucuri de bicicletă prin praful încălzit de soare. Viața lor părea lipsită de agitația timpurilor moderne. Lăsăm orașul Farafeni în urmă și ne îndreptăm spre Wassu și monumentele megalitice. Cercurilor din piatră li se mai spune și Stonehenge African, fiind comparate cu monumentul megalitic din Marea Britanie. Există mai mult de 1 000 de cercuri care se întind pe o suprafață care are forma unei elipse. Dintre  cele 1 000 de cercuri 93 sunt înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Fiecare cerc conține aproximativ 10-24 de pietre în picioare. Toate pietrele din cercuri au aceeași înălțime și dimensiune, variind între 60 cm și 245 cm în înălțime și o greutate de până la 10 tone. Pietrele sunt toate din laterit (lateritul este un sol bogat în aluminiu și fier). Cercetătorii nu sunt siguri când au fost construite aceste monumente, dar intervalul general acceptat este între secolul III î.Hr. și secolul XVI d.Hr. Cercurile au fost construite treptat, pe o perioada lungă de timp.

Aceste monumente au fost situri de înmormântare, unde cercul reprezintă armonia, absolutul și perfecțiunea; cercul înseamnă cerul și eternitatea. Locul a fost inițial folosit ca un cimitir pentru regi și șefi, iar mai târziu pentru îngroparea liderilor musulmani religioși.
Cercurile din piatră de la Wassu apar pe bancnotele de 50 de dalasi.

La scurt timp după vizita de la Wassu ne-am îmbarcat pe o barcă unde urma să luăm un prânz târziu și care ne-a plimbat pe râul Gambia printre hipopotami, crocodili și cimpanzeii care săreau pe crengile de mangrove (copacii mangrove sunt foarte importanți în cultura din Gambia).  Plimbarea pe râul Gambia m-a făcut să mă gândesc la delta noastră frumoasă!

Ultima seară din 2016 și revelionul le-am petrecut la Sensending Lodge, unde am dansat dansuri africane și am dormit în căsuțe la lumina lumânării din sticla de bere (căsuțele nu erau prevăzute cu electricitate). Nu am avut rochie cu spatele gol, dar am avut teneși și loțiune împotriva țânțarilor, nu am avut șampanie, dar am avut vin de palmier (oribil la gust) și nu am avut artificii, dar am avut un cer plin de stele așa cum nu am văzut niciodată! A fost cel mai frumos revelion ever! Prima zi din 2017 m-a întâmpinat de la 7 dimineața când m-au trezit maimuțele agățate de marginea ferestrei. Am ieșit în pijamale să le hrănesc. O alună mie, o alună lor. Frățește deci!

Ziua 2    Sensending Lodge (Kutaur) – Lamin Koto – Janjanbureh (Georgetown) – Birkama – Kololi

Prima zi din an a continuat cu vizita insulei McCarthy, locul unde erau triați și apoi trimiși sclavii în America secolului XVIII. Janjanbureh (Georgetown în timpul colonizării britanice) este un sătuc cu doar 4 000 de locuitori. Am vizitat clădirea unde se vindeau sclavii, care era plină de lilieci agățați de tavan. Dacă vrei să știi mai multe despre sclavie citește cartea lui Alex Hailey, Rădăcini sau caută filmul Roots. Personajul principal al romanului este Kunta Kinte, un sclav de origine gambiană, iar povestea este bazată pe fapte reale.

Pe drumul de întoarcere, de data aceasta prin sudul râului Gambia, am văzut babuini și ne-am împrietenit cu un cameleon. Obosiți după două zile pline, am oprit la piața din Birkama unde găsești tot felul de statuete, măști și instrumente muzicale tipic africane. Birkama Craft Market este o piață de artizanat renumită pentru produsele de artă handmade. Dacă vrei să cumperi suveniruri, există astfel de piețe de artizanat și în Banjul și Serekunda. Nu uita să te tocmești!

Urmează un scurt tur al orașelor Banjul, Serekunda și Bakau (tot timpul i-am zis Bacău) și un safari în Senegal, în rezervația naturală Fathala. Revin cu detalii în ultima parte! Abaraka and Suto Diyaa! (mulțumesc și noapte bună în mandinka 🙂 )