E tatăl copilului meu, nu-mi este indiferent, asta mi-a răspuns o prietenă când am întrebat-o dacă îl iubește. Dragostea e altceva decât un sentiment confuz de e pe aici, deci cred că-l iubesc. Lipsa afecțiunii, a iubirii când ești în doi te macină. Se va acutiza, te va măcina până te va învinge, nu te vei obișnui cu asta oricât te vei minți. Dragostea e altceva decât este tatăl/mama copilului meu. Dragostea e când, deși stă lângă tine și tace, zâmbești complice și ți-e bine, dragostea e atunci când e plecat de câteva ore iar ție îți este dor deja de el, dragostea e atunci când fiecare azi e un plan liniștit al unui mâine, dragostea e când mergi pe vârfuri pe aleile vieții de teamă să nu strici minunea. M-a tot întrebat, ea, prietena, cum scapi de regretele deciziilor pripite, cum știi încotro s-o apuci. Nu știi 🙂 Nu dețin eu nici un secret, ba mai mult, nu sunt exemplul cel mai bun. Cred că timpul așează multe lucruri. Am învățat în ultimii ani că trebuie să te împaci cu trecutul ca să poți merge mai departe. Nu suntem perfecți, toți greșim, dar trebuie să ne acceptăm trecutul, oricum nu îl putem schimba.

Poți să îți ceri iertare cui ai greșit, te va elibera. Poți să încerci să înțelegi unde ai greșit și  let it go. Greșelile trecutului, deciziile pripite sunt un bun motiv să înveți o lecție, să devii mai bun, mai conștient, mai atent, mai puțin vulnerabil. Schimbarea și răspunsurile sunt în noi, trebuie doar să ne curățăm bine ochelarii pentru a le putea vedea clar. Vei fi rănit, vei suferi, te vei tăvăli pe jos de durere, dar nu vei muri. Timpul va trece, durerea va trece și într-o bună zi, speranța va dăinui din nou.

Poate sufăr eu de romantism cronic, dar viața fără dragoste, din cea adevărată, pe care o simți până în ultima venă capilară, nu prea are  farmec. Devenim mai buni când iubim, suntem mai frumoși când suntem iubiți. Dragostea e magică. Însă trebuie sî te împaci cu trecutul ca să vezi prezentul, ca să te poți gândi la viitor. Trebuie să înlocuiești regretele cu noi speranțe.