– Bună. Sunt mamă de copilă de 10 ani, am 37 de ani și am păduchi.

– Buuuună mamă de copilă cu păduchi!

De ieri mă scarpin aproape în continuu. La ceafă, la tâmple, în creștetul capului, peste tot. Azi m-am scărpinat inclusiv în fața raionului de lactate în timp ce mă decideam ce fel de iaurt să cumpăr. Am oprit în drumul spre casă (dinspre farmacie) să fac provizii. De astăzi, casa mea e închisă pentru deratizare. Da, avem păduchi!Mi i-a adus copila mea cea darnică. Aveam de toate și păduchii ne lipseau. Am anunțat școala, am oprit copila acasă la despăduchiat și am sunat toate prietenele cu care ne-am întâlnit în ultima săptămână. Pentru unele, anunțul a venit prea târziu, deja aveau și ele. La școală, în timp ce explicam situația, m-am gândit o secundă cum toți vor gândi că le-am adus păduchi de export din România. De fapt, nu prea-mi păsa ce gândeau. Eram prea preocupată cu păduchii mei.

Aseară, când i-am văzut făcând echilibristică pe firul de păr al marmotei, mă uitam atât de hipnotizată, încât a considerat că trebuie să-mi dea o explicație: „mami, eu cred că sunt niște gândacei din copaci și au căzut în părul meu cum cad frunzele toamna”!?!?! După zâmbetul ei, mi-am dat seama că ei i se părea a fi cea mai pertinentă explicație. E toamnă, așadar cad păduchii precum frunzele ruginii.

Am fugit la farmacie. Auzisem că există niște loțiuni care rezolvă problema rapid. Moartea păduchilor prin asfixiere. Pentru prima dată eram fericită și nerăbdătoare să omor ceva (bine fie, nu e prima oară). Am căutat raft cu raft și nu am găsit nimic! Mi se părea nedrept să nu existe un raft dedicat acestei probleme. Creme, șampoane, loțiuni de corp, paracetamol și medicamente pentru durere, aaa, uite, loțiuni pentru asfixiat păduchi … nu prea. M-am mai plimbat printre rafturi, erau deja doua persoane la casă. De îndată ce au plecat m-am dus țintă.

– Do you have some lotion or shampoo for lice?

Mă uit în jur, verific să nu fi apărut careva și continui în apărarea mea:

– My daughter’s got lice at school, you know. Și zâmbesc să par convingătoare, un fel de „nu eu, eu nuuuuu am păduchi, doar copilul meu, eu nuuuu, niciodată, never ever„.

Mă simțeam rușinată de întâmplare și în același timp încercam să-mi stăpânesc rânjetul stupid care-mi dădea târcoale. Ce ridicol! Păduchi la 37 de ani.

Îmi amintesc de copilărie. Cât am suferit și cât îmi doream să nu mai exist atunci când mi-au găsit păduchi la un control la școală. Îmi doream să se întâmple orice, numai să nu mă mai întorc vreodată la școală. Atunci mi-a fost cel mai rușine din toată viața mea. Bine, când mi-a gasit păduchi și când am căzut în cap de la balcon (situat la parter) uitându-mă la băiatul de la etajul doi. Mă țineam de o frânghie pe care atârna mama rufele, care s-a rupt și poc în cap!Și s-a dus iubirea noastră, floare albastră, floare albastră … Aveam vreo 12 ani. Dar m-am abătut de la păduchii din prezent.

Ne-am îmbibat părul în loțiunea ucigătoare de păduchi (prin asfixiere) și l-am pieptănat până am smuls o treime din el. Ții minte pieptănul acela cu dinții așezați foarte des? Groaznic! Cădeau păduchii din părul fii-mii ceva înfiorător. I-am studiat cu lupa, îți spun, sunt ceva de vis. Absolut oribili! Nu îți mai trebuie mâncare trei zile. Scria că într-o oră toți sunt asfixiați, cu tot cu ouă, bunici, verișori, vecini. Au trecut vreo șapte ore, încă mă scarpin. Mă mănâncă peste tot.

Am spălat azi în disperare prosoape, lenjerii, haine, am băgat până și periile de păr la mașina de spălat. 90 de grade, să fiu sigură că mor fierți, dacă nu asfixiați.

Acum marmota doarme. Și-a pus bigudiuri în cap. Încă nu-mi dau seama dacă sărbătorește victoria asupra păduchilor sau vrea să îi impresioneze, în caz că au mai rămas .

În rest toate bune în Olanda! Încă mă scarpin …