De cum ajungi în aeroportul Pudong din Shanghai, îți amintesti vag aerul comunist (dacă ai trăit asta). Vameșul te privește iscoditor, cu un aer superior, probabil ajutat de uniforma rigidă, de începi să te întrebi dacă nu cumva ai încălcat deja vreo lege. După un zbor de 17 ore, cu escală în Istanbul, aveam dubii despre ablsolut orice. Fotografiatul în aeroportul din Shanghai este interzis, iar orice încercare îți este rapid potolită de Poliția Chineză. China este în prezent o țară comunistă. La 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a inaugurat Republica Populară Chineză. Istoria și civilizația chineză începe din anul 6000 î. Hr., o istorie îndelungată și fascinantă cu tirani nemiloși și dinastii care se întind de-a lungul a mii de ani, prima dinastie fiind dinastia Xia, 2205 – 1766 î. Hr. În timpul dinastiei Qin a apărut taoismul sau daoismul, credință asociată cu Lao Tzu (care se traduce Bătrânul Înțelept), care a scris Daode Jing (Calea și puterea ei). Lao Tzu a fost contemporan cu Confucius, care a pus bazele confucianismul, o cultura filosofică și religioasă.  Tot în timpul dinastiei Qin provin Marele Zid, construit pentru a preveni invaziile barbare, și războinicii de teracotă din zona Xi’an, iar în timpul dinastiei Ming s-a construit Orașul Interzis din Beijing. Ultima dinastie a Chinei este dinastia Qing sau manciurienii.

Drumul de la aeroport către hotel, ca de altfel majoritatea călătoriilor pe care le-am făcut cu mașina pe toată perioada vacanței în China, am oscilat între a-l omorî pe șofer și a-mi înfinge unghiile adânc, în orice parte a mașinii de care mă puteam ține. Centura șoferului era doar decor, mobilul o prelungire a mâinii sale (sau urechii), cât despre claxonat, pfff, faci stânga – claxonezi, depășești – claxonezi, oprești – claxonezi, strănuți – claxonezi. Asta în ciuda semnelor rutiere care indică pretutindeni claxonatul interzis! Tarifele călătoriilor cu taxiul sunt accesibile, între 5 și 10 yuani primii 4 km, apoi 1,4 yuani/km. Nu te aștepta ca șoferul să vorbească engleză. Cel mai bine ar fi să ai o carte de vizită sau pur și simplu o hârtie pe care să ai scrisă adresa la care trebuie să ajungi în engleză, dar și cu caractere chinezești.

De la aeroportul Pudong există autobuze, taxiuri și Maglev, un tren cu levitație magnetică, care poate ajunge la o viteză de până la 500 km/oră. Maglev are conexiune directă cu liniile de metro din Shanghai.

După primele două zile am început să mă obișnuiesc cu claxonatul continuu. Te obișnuiești și cu artificiile, te ajută dacă te gândești că este anul nou în fiecare zi 🙂 De dimineață până seara auzi cel puțin patru, cinci focuri de artificii. Fiind a treia țară din lume ca suprafață și prima ca număr de locuitori, cu o populație de peste un miliard de oameni, China este un furnicar cu trafic infernal, milioane de scutere, focuri de artificii, muzica chineză urlând pe străzi din difuzoare, claxonatul care nu se oprește niciodată. Scuterele sunt un real pericol. China nu are o legislație referitoare la scutere, așadar conduc după cum îi taie capul. Pentru a conduce un scuter nu ai nevoie de permis. Scuterele apar literalmente de peste tot, din lateral, de pe contrasens, trec pe roșu, pur și simplu conduc cum doresc. O călătorie cu mașina în China este un prilej pentr a-ți verfica pulsul 🙂 În China, doar străinii rezidenți pot închiria mașini (asta din 2006), însă permisul trebuie să fie schimbat cu unul chinez. Excepție fac Hong Kong și Macao. Poți însă închiria mașină cu șofer.

Chinezii, majoritatea chinezi han (93% – păstrătorii tradițiilor chinezești, ai limbii și culturii), vorbesc mult, zâmbesc și mai mult, dar nu reușești să pricepi mai nimic. Limba engleză este un mister pentru mare parte dintre chinezi, așadar nu te aștepta ca oamenii să înțeleagă engleză și fii pregătit să folosești mâinile pentru explicații 🙂 Mie limba chineză mi se pare imposibilă, o limbă sonoră, cu o grămadă de sunete ascuțite și scurte. Majoritatea vorbesc dialectul mandarin. Chinezii vorbesc atât de repede, pe un ton atât de ridicat, încât pare că se ceartă. Dacă nu ai jucat Mim vreodată, posibil să ai probleme în a te face înțeles 🙂 Sunt foarte sociabili, când le vorbești, toți râd și îți arată telefonul mobil (ceea ce înseamnă că vor să facă poză cu tine). Toate indicatoarele sunt în chineză, cu foarte puține cuvinte în engleză. Te vei lovi de dificultăți de comunicare, birocrație și ineficiență.

Mâncarea, deși ieftină, este destul de picantă și  poti doar să bănuiești că e pui sau vită după textură. Meniurile sunt în chineză, doar la hotelurile de lux având șansa să găsești și varianta în engleză. Dacă mâncarea are un gust mai straniu posibil sa fie pui … de șarpe 🙂 Un prânz all you can eat costă în jur de 2 euro. Ca să fii sigur că nu mănânci cine știe ce ciudățenie, evită felurile scumpe. În general, mâncărurile exotice sunt mai scumpe. Pe stradă poți cumpăra orice de mâncare, de la fructe caramelizate la cartofi dulci copți, care sunt delicioși și găini negre. Eu m-am îndrăgostit de cartofii dulci copți. Mâncarea chinezească din Europa este adaptată zonei și diferă de mâncarea din China, în special din cauza condimentelor specific chinezești. Bucătăria chinezească include carne, multe legume, fructe, orez și produse din orez. Chinezii consumă porc (zhurou), pui (jirou), vită (niurou), pește (yu), broască țestoasă (are o textură cartilaginoasă), melci de mare, scorpioni, șobolani, șarpe (asemănător puiului ca hust și textură) și, mai mult în lunile de iarnă, câine (gourou). Orezul (baifan) este foarte gustos și este servit în boluri mici la majoritatea meselor. Foarte populare sunt găluștele de porc înmuiate în sos de soia și rața Peking, o mâncare cu carne grasă de rață, sos de prune și ceapă. Am văzut și pui negri, numiți Wu gu ji sau Silkie, care au pielea și organele negru-albăstrui. Carnea acestor pui este bej închis și are un gust mai dulce decât carnea de pui obișnuit. Acești pui sunt consideraţi un super-aliment și sunt apreciaţi pentru aroma lor.

Ca băuturi, populare sunt berea (pijiu), vinul (putaojiu) și baijiu (ad literam vin alb), care este o băutură spirtoasă tare și limpede, îngrozitoare la gust. Găsești o varietate de ceaiuri (încearcă ceaiul de crizanteme), dar aproape deloc cafea. Cafeaua nu este populară, este mai întâlnită în cafenele și hoteluri, adesea sub formă de ness. Chinezii beau doarte des apă fierbinte (baikaishui).

Orașele sunt în unele zone destul de murdare, împărțite în zone bogate cu clădiri înalte, impunătoare și zone sărace și mizere. Locuințele lor nu au sisteme de încălzire (cu excepția zonei de nord a Chinei). Au insă aparate de aer condiționat care sunt folosite pentru încălzire. Există peste tot afișe împotriva scuipatului (în chineză), însă acest lucru se întâmplă efectiv peste tot, chiar și în restaurante și autobuze.

Cam acestea sunt impresiile primelor zile.

 Mâine plec spre Beijing.

Citește și Beijing – China partea II , Beijing – China partea III