Astăzi am fost copil din nou. Am devenit pentru o zi copilul copilului meu, iar copilul meu a devenit mama mea. Complicat? Chiar nu e, poate doar extraordinar de haios. Am stabilit o zi în care să schimbăm rolurile între noi pentru o zi.

M-am trezit de dimineață devreme. Am lenevit în pat încă vreo oră, trecând periodic de la tabletă la telefon și de la telefon la cartea mea, citind pe furiș, căci azi sunt copil, se presupune că nu citesc decât sub amenințarea că mi se va confisca tableta/telefonul sau tableta și telefonul. Când mi s-au încețoșat ochii de la atâtea gadgeturi, am strigat: Mamaaaaaaa, mi-e foame! S-a dus fii-mea la bucătărie (pardon, mama), a luat o carte de bucate în cealaltă limbă a ei și s-a apucat de pregătit micul dejun. A scos din frigider patru ouă. Le-a bătut de le-a zăpăcit, jumătate în farfurie, jumătate pe jos. Drie eetlepels melk. O lingură cu lapte, două linguri cu lapte, ups, a treia pe jos. Mamaaaa, am dat laptele pe jos.

Vorbești cu mine? Îmi pare rău, dar eu sunt copil astăzi, acum nu pot veni în bucătărie! strig de pe canapea. Vine și-mi aruncă o privire moștenită pe linie paternă. A șters podeaua grațios și a continuat. Acum era momentul potrivit să dau drumul la televizor. Ah, uite, Disney Channel, minunat! Mama, grăbește-te cu masa, mi-e foame!, strig din nou. O aud calculând gramele de unt. Într-un final micul dejun e gata. M-am plâns, evident. Asta face un copil la masa, nu? Mai întâi că nu prea-mi place, apoi am refuzat categoric legumele, dar am spus cu jumătate de gură că poate le mănânc mâine și am negociat cât mănânc din farfurie, trei sferturi fiind stabilit ca limita minimă a micului dejun. A fost o mamă bună, m-a lăsat!

După micul dejun m-am reîntors la televizor, mama a rămas să spele vasele. Nu mi-am făcut patul, am aruncat haine peste tot, ba chiar am lăsat un cotor de măr pe o agenda de-a ei. M-a certat, mi-a zis ceva cu dezordonat, murdar, pedeapsă. Dar, deja dădusem muzica mai tare și n-am înțeles chiar totul. Apoi am închis pur și simplu ușa camerei mele.

Mama, ce facem astăzi, mă plictisesc?

Se gândește puțin, apoi mă verifică: astăzi eu sunt mama, adică trebuie să faci cum spun eu, eu decid unde mergem iar tu nu ai voie să spui nu și tot eu pot să cumpăr ce vreau, așa-i?. Aprob. Bine, atunci mergem în parc cu bicicletele, iar spre seară mergem să-l vedem pe Smiley. Trebuie să fiu împotrivă, măcar un pic. Dar Smiley e plictisitor, vreau altceva, zic eu plângându-mă. Ea, nimic. Hotărâtă ca o mamă! În parc, m-am plâns din nou. Mi-a cărat o vreme apa, la un moment dat și geanta, eu voiam să mă plimb cu bicicleta nestingherită, ca un copil. Spre seară ne-a luat foamea. Am trimis-o prin parc să cumpere mâncare. S-a descurcat, a venit cu două sendvișuri! Am cerut de toate: apă, suc,  vată pe băț, înghețată.
M-a plimbat prin parc până târziu, trebuia să îl văd pe Smiley, deși m-am plâns de țânțari, de frig, de somn. În ultimile ore ale serii n-a mai rezistat, a început să strige că ea nu mai vrea sa fie mamă. Eu îi spuneam: dar tu ești mama mea!, ea răspundea enervată: eu nu sunt mama ta!

Ajunse acasă, s-a băgat în patul meu și mi-a spus șoptit: Nu e deloc haios să fii mamă, trebuie să te gândești la prea multe treburi deodată și toate în aceeași zi. Te-ai plâns de orice! În plus, a trebuit să plătesc prea multe din banii mei azi. Cred că vreau să rămân copil și tu mama, dar promit să mă plâng mai puțin și să-mi adun lucrurile, bine? Am sărutat-o de noapte bună. E bine. Acum ea, copilul meu, doarme, iar eu, mama ei, tastez de zor pe laptop o poveste despre o mama și un copil. Din când în când oftează în somn, iar eu zâmbesc. A avut o zi grea, a fost mamă!

PS Cel mai greu a fost să mă plâng de roerei (omleta ei gătită după rețeta în limbi străine). A fost chiar foarte bună!