Am citit Sticletele cu mare plăcere! Inițial am avut îndoieli că o voi termina, numărul paginilor punându-mă în dificultate (cartea de la editura Litera are 1108 pagini!), însă povestea micului tablou m-a captivat,  e genul acela de carte care nu te lasă să dormi, să mănânci, care nu te mai lasă să faci altceva. Am terminat cartea în aproape două săptămâni. Acesta este al treilea roman al Donnei Tartt, apărut în 2013 și distins cu premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2014. Sticletele este un roman impresionant despre artă și iubire, despre alinarea dorului de mamă și tristețe, despre supraviețuire și soartă. Povestea lui Theo Decker este o narațiune în retrospectivă, plină de suspans.

Theo Decker este un adolescent de treisprezece ani din New York, care supravieţuieşte ca prin minune unei explozii în Muzeul de Artă. În urma acestei explozii, mama lui moare. După tragicul eveniment, fiind abandonat de tatăl lui când se despărțise de mama sa, Theo ajunge să locuiscă pentru o perioadă la familia bogată a unui bun prieten, Andy Barbour. Impresionat de noul său cămin de pe Park Avenue, negăsindu-şi locul printre colegii de şcoală şi, mai ales, chinuit de dorul mamei, Theo se agaţă de ceea ce-i aminteşte cel mai tare de ea: tabloul preferat al mamei sale, pe care el l-a scos din muzeu, după explozie, îndemnat de un bărbat în vârstă, grav rănit, pe care îl întâlnise înainte de explozie. Bătrânul, Welton (Welty) Blackwell, era însoțit de o fată cu părul roșcat, Pippa, de care Theo se îndrăgostește.

Mai târziu, Theo este luat de tatăl său în Las Vegas, unde îl întâlnește pe Boris, băiatul unui emigrant rus care lucrează la o mină și, împreună, singuri și abandonați de cei care ar fi trebuit să fie responsabili, beau până nu mai pot, mor de foame, fură și se droghează.  După ce și tatăl lui moare, Theo se întoarce în New York și îl caută pe Hobbie, partenerul lui Welty, pe care Theo îl cunoscuse ducându-i un inel dat de Welty odată cu tabloul.  Ani de zile mai târziu, Theo, deja adult, lucrează în magazinul de antichităţi alături de bătrânul său mentor şi binefăcător Hobbie şi are legături cu colecţionarii de artă cei mai bogaţi din oraş. Este însă îndrăgostit fără speranţă de Pippa, lipsit de prieteni, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neaşteptate poarta de acces către lumea traficului cu opere de artă.

Tabloul Sticletele, realizat în 1654 de către Carel Fabritius este o pictură în ulei pe lemn și nu a fost furat în realitate. Este una dintre puținele lucrări care au supraviețuit în urma exploziei din Delft, în 1654, în urma căreia Fabritius a fost ucis. Carel Fabritius a fost elevul cel mai promițător al lui Rembrandt. Micul tablou se află în galeriile Mauritshius din Den Haag, Olanda. Tabloul are o istorie mult mai palpitantă în cartea Donnei Tartt decât în realitate.

Sticletele a intrat în clasamentul celor mai bine vândute cărţi al publicaţiei New York Times direct pe poziţia a doua, a ajuns imediat numărul 1 şi a rămas în top 10 timp de peste 40 de săptămâni. Drepturile de publicare a romanului au fost vândute în 32 de ţări.

Am citit recenzii și mai puțin favorabile acestei cărți, însă mie mi-a plăcut foarte mult să urmăresc cum copilul Theo Decker s-a transformat în adultul Theo Decker, însă a rămas la fel de măcinat de gîndurile lui depresive, de iubirea neîmplinită pentru Pippa, de dorul permanent de mama lui pe care o adora. Mi-a plăcut că povestea este presărată cu referințe din artă, din muzică, din literatură. Mi-aș fi dorit totuși un final puțin diferit. Să nu te sperie numărul paginilor, cartea te captivează și se citește ușor.

„Pentru că: dacă secretele noastre ne definesc, spre deosebire de chipul pe care îl arătăm lumii, atunci tabloul a fost secretul care m-a ridicat mult peste suprafața vieții și m-a ajutat să aflu cine sunt. Și este aici: în caietele mele, pe fiecare pagină deși nu este. Vis și magie, magie și delir. Teoria unificată a câmpului. Un secret despre un secret.”