Citesc o carte despre căsătorie, împrumutată de o prietenă. Printre multele întrebări existențiale pe care le am sau care mă frământă, sunt și câteva legate de căsătorie. Îmi amintesc perfect ziua în care eram adolescentă în casa părinților și mama îmi spunea: toate căsniciile par perfecte din exterior, dar nu există casă necertată, toate certurile se nasc când nici nu te gândești, cele mai multe de la copii sau de la bani.Mai există și varianta certurilor de la spălatul vaselor, sau dusul gunoiului 🙂 Nu cred că există cuplu perfect, care nu se ceartă niciodată și care trăiește într-o fericire deplină și absolută! Atât timp cât există două persoane implicate într-o relațe, două caractere diferite, este imposibil să nu existe mici divergențe. Carte se numește Și am spus da. O poveste de iubire, de Elisabeth Gilbert. Aceasta este continuarea cărții Mănâncă, roagă-te, iubește și este povestea de dragoste dintre Liz și Felipe. Cei doi au avut căsătorii finalizate cu divorțuri și erau ferm convinși că nu vor mai spune niciodată da căsătoriei. Însă, autoritățile americane îi forțau să se căsătorească, iar ei, pentru a a-și schimba convingerile au decis să plece într-o călătorie prin Asia, cercetând despre semnificația căsătoriei, atât din perspectiva istorică, cât și din cea religioasă. Ajung în Vietnam, unde cunoaște o familie dintr-un sat hmong. Hmongii sunt o etnie foarte mică, izolată, numiți de antropologi popor originar, care trăiește țn munții din Vietnam, Thailanda, Lao și China. Cea mai bătrână femeie din familia respectivă avea în jur de opzeci de ani și era cea mai veselă.
— Bărbatul dumneavoastră este un soţ bun? am întrebat. Bătrâna a trebuit să-şi roage nepoata să repete întrebarea de câteva ori, doar pentru a se asigura că o auzise corect: Este un soţ bun? Apoi m-a privit cu un aer amuzat, de parcă aş fi întrebat: „Pietrele astea care alcătuiesc muntele pe care locuiţi sunt pietre bune? Cel mai bun răspuns pe care l-a putut găsi a fost acesta: bărbatul ei nu a fost nici sot bun, nici soţ rău. A fost doar soţ. A fost la fel cum sunt toţi soţii. În timp ce vorbea despre el, cuvântul „soţul părea să denumească o îndeletnicire, poate chiar o specie, într-o măsură mult mai mare decât să reprezinte un anume individ, fie el preţuit sau enervant. Rolul de soţ era destul de simplu, implicând o serie de atribuţii pe care, în mod evident, bărbatul ei le îndeplinise într-o măsură satisfăcătoare de-a lungul vieţii lor împreună. La fel cum făceau şi soţii celorlalte femei, adăugase ea, asta dacă nu aveai ghinionul să dai peste vreun târâie-brâu. Bătrâna bunică a mers până într-acolo încât mi-a spus că, până la urmă, nu este atât de important cu ce bărbat se căsătoreşte o femeie. Cu rare excepţii, orice bărbat e cam la fel ca oricare altul.
Într-o lume atât de simplă precum cea în care trăiește această bătrână hmong, o căsnicie nu implică atâtea așteptări ca cea dintr-o lume modernă. Probabil de de aceea aceste femei hmong trăiesc mulțumite sufletește. Vorba unei vechi zicale: Cine seamănă așteptare, culege dezamăgire. În lumea în care trăim noi, lumea modernă și industrializată, căsătoria implică împlinirea la nivel personal prin intermediul (sau ȘI prin intermediul) celui pe care ni-l alegem. Odată cu căsătoria pornim într-o goană după fericire provenită în toată splendoarea ei din dragostea romantică, nu? Uităm să luăm în calcul faptul că nu toți oamenii dau pe afară de romantism. Cerem și insistăm, iar atunci când cerințele nu ne-am fost îndeplinite, ajungem la dezamăgire. Trăim într-o societate care ne învață să cerem. Probabil că ideal ar fi să-ți găsești fericirea în propriile preocupări și pasiuni și ar trebui să accepți omul de lângă tine așa cum este și nu cum ai vrea tu să-l schimbi.
Cu cât ai mai multe așteptări, cu atât mai dezamăgit vei fi. Spun asta la modul general, nu doar referitor la căsătorie. Cu toții avem tendința să cerem din ce in ce mai mult și să fim satisfăcuți doar pentru scurtă vreme. Până să te căsătorești îți doresti cu ardoare să-ți pună pe deget un inel strălucitor numai bun de prezentat și detaliat la cafeaua de a doua zi cu fetele. După ce te-ai căsătorit, începi să tânjești după zilele în care nu trebuia să dai explicații nimănui. Oricum ar fi, tot nu suntem mulțumiți 🙂
Cred că viața e structurată în așa fel încât să nu trăiești de unul singur, deși nimeni nu a spus că traiul în doi e simplu. Dimpotrivă, e complicat, pe alocuri presărat cu compromisuri și efort de ambele părți pentru a face o căsătorie să meargă pe traiectorie dreaptă. Dar dracul nu e atât de negru, nu? 🙂
Și am spus da. O poveste de dragoste este genul de carte care te va ține treaz până o vei termina.
O puteți găsi în format pdf în limba română aici și în limba engleză aici.
Lectură plăcută!