Mi-am iubit soțul peste puteri. L-am iubit pe el atât de mult, încât am uitat cu deăvârșire să mă mai iubesc pe mine. Ai să râzi, dar încă îl iubesc. Îl iubesc pentru cum era odată. Îl iubesc pentru tăria cu care l-am iubit eu, deși cu cât e mai departe, cu atât îl iubesc mai mult acum. Tot din iubire l-am și lăsat. Din iubirea față de mine.
Curios lucru, dar am învățat de-a lungul anilor petrecuți împreună că trebuie să mă iubesc mai întâi pe mine. Partea mai puțin bună este că am început să pun în aplicare asta abia după divorț. Ce nu știam când căutam rochia de mireasă este că treaba asta cu traiul în doi ar trebui să aibă la bază respect, valori comune, comunicare și, desigur, chimia dintre cei în cauză. Well, acum știu, dar prea târziu. Și mai știu ceva: divorțul va fi direct proporțional cu căsnicia. Dacă v-ați iubit ca chiorii, divorțul va fi o agonie totală.
Va fi greu să te adaptezi noii idei de familie, tu și copilul/copiii. Va trebui să îți reajustezi gândurile, temerile, bugetul, casa, prietenii (aici e spectaculos uneori, merită o întreagă postare ulterioară), programul, jobul… Vei trece de nenumărate ori la statut căsătorit, ca apoi să ceri un nou formular pentru a bifa divorțat. Uneori vei avea strania senzație că lumea te evită de când statutul ți s-a shimbat. Te vei lovi de birocrație cam în tot ce este legat de copil și deodată, prezența tatălui sau acordul lui par a fi necesare peste tot.
Evident, tu nu vei divorța niciodată, dar fii pregătit totuși, statisticile nu arată prea bine. Mai bine de jumătate din colegii de clasă ai fii-mii au părinții divorțați! Am citit zeci de articole care susțin că instituția căsătoriei e perimată. Pare că va fi ca-n codru pe viitor. Am fost căsătorită, știu cum este, never again. Știu, niciodată să nu spui niciodată. Cert este că eu, prin contract, nu mă mai dau vreodată.
Căsnicia te schimbă, oricât te bați în piept că tu nu. Vei face compromisuri, dacă tu crezi altfel, ai nevoie urgent de un reality check. Te vei schimba și se va schimba, dar … nu te va schimba și nu îl vei schimba. Oamenii nu se schimbă decât dacă își doresc ei. Dacă porniți doar de la atracția fizică, va fi un foc de paie.
Divorțul este o traumă. Va fi o rană care se va cicatriza a naibii de greu. Dacă există și copii implicați e și mai complicat. Gândește-te că veți fi în contact, practic toată viața, vrând-nevrând. Și nu va fi întotdeauna minunat. Te va enerva noua relație la fel de mult cum îl va roade pe el cine te face fericită și de ce, deși nu vă vreți înapoi nici o secundă.
Dacă scârțaie între voi, încearcă să repari, nu considera că merge și așa. Divorțul mănâncă bani, timp, nervi, la care adaugi doze exagerate de disperare, injurii, orgolii și câte și mai câte. Iar dacă totuși divorțezi, crede-mă, nu vei muri, doar vei renaște 🙂 Te vei ajusta la noua viață într-un final și vei descoperi că viața single după căsătorie nu e chiar atât de rea!