dsc_1180

China partea 3 – Marele Zid

Abia așteptam să văd Marele Zid chinezesc! Citisem despre el în copilărie și mi se părea incredibil că sunt la doar câțiva kilometri distanță de el. Noi, oamenii, putem fi atât de autodistructivi și de măreți în același timp! Să construiești asemenea colos acum mii de ani pare o nebunie. După cum ți-ai dat seama deja, ziua a doua în Beijing a început cu drumul către Marele Zid Chinezesc. Citește tot

dsc_1034

China partea 2- Beijing, Orașul Interzis

A doua zi după Craciun (Crăciunul acesta a fost de fapt un neCrăciun), a început a doua parte parte a călătoriei în China, trei zile în Beijing. Cu temele făcute de acasă, cu agenda plină de notițe și cu aparatul de fotografiat în mână, eram pregatită pentru un tur de forță într-un Beijing înghețat. După un zbor de doar două ore, aterizăm pe aeroportul din Beijing unde ne așteapta Jack, ghidul nostru pentru următoarele trei zile. Jack era doar un pseudonim pe care îl folosea pentru turiștii europeni cărora le este greu să îi pronunțe numele real. Citește tot

dsc_0856

China partea 1 – Travelista

De cum ajungi în aeroportul Pudong din Shanghai, îți amintesti vag aerul comunist (dacă ai trăit asta). Vameșul te privește iscoditor, cu un aer superior, probabil ajutat de uniforma rigidă, de începi să te întrebi dacă nu cumva ai încălcat deja vreo lege. După un zbor de 17 ore, cu escală în Istanbul, aveam dubii despre ablsolut orice. Fotografiatul în aeroportul din Shanghai este interzis, iar orice încercare îți este rapid potolită de Poliția Chineză. Citește tot

416

Capul Verde, Africa – Vacanță cu sfârșit fericit

Am plecat către destinația aleasă nu foarte informată. Am avut o perioadă plină înainte de vacanță și puțin timp pentru informarea pe care o fac de obicei înainte de a vedea o țară nouă. Capul Verde a fost de altfel a doua opțiune, prima fiind Gambia, dar fără locuri libere în perioada vacanței noastre. Citește tot