35. Până aici am ajuns. Sunt în drum spre Paris. Aeroportul este un loc pestriț. Mereu mă simt în aeroport ca o furnică într-un furnicar. Este ca un oraș de sine stătător. E plin de viață și de povești la orice oră din zi sau din noapte. Îmi place să privesc oamenii. Eu și o cafea Starbucks. Ei, oamenii, și poveștile lor. Fiecare om își plimbă povestea de colo-colo pe culoarele aeroportului. Aeroportul este doar o haltă în drumul vieții lor. Oamenii din aeroporturi par colorați. Somnoroși, visători, îngândurați, morocănoși, nepăsători, agitați, nemulțumiți, vorbăreți, ocupați … Călătorii români îi observi oriunde ai fi. I-am împărțit în două categorii.
Nemulțumiții sunt mohorâți ca o zi de toamnă târzie, au mereu ceva de obiectat, vorbesc tare, râd zgomotos, vor să fie miezul, plini de papornițe din rafie, cred că totul li se cuvine … gratuit, cum altfel? Îi întâlnești adesea la zoburile low-cost totul.
Obișnuiții într-ale deplasărilor pe calea aerului sunt liniștiți, așteaptă la poarta de îmbarcare, zâmbesc plăcut și vorbesc șoptit. Știu exact unde, ce trebuie să facă și nu fac o dramă din cele trei minute de stat în șosete la poarta de control.
Călătoria low-cost este de departe cea mai interesantă. Te face să-ți întărești răbdarea, să-ți exersezi puterea de înțelegere și să lucrezi la convingerea că tu poți fi un pic mai bun. Românul de low-cost (cel din prima categorie) e grăbit și e musai să fie primul sau măcar printre primii cinci care se îmbarcă. Se îmbulzește, dă din coate, te împinge cu bagajul de mână, poate-poate zbori peste vecinul din față. Orice, doar să ocupe primul loc (pe care îl abandonează într-o clipită când i se spune că acel loc este contra sumei de X euro). Spiritul de turmă se vede până și la scara avionului. Vor să pară evoluați, să viziteze lumea, eventual să trăiască acolo, dar parcă tot mai bine oaie rătăcită în turma de acasă.
PS WizzAir m-a surprins din nou. Aeronava era foarte curată, a decolat la timp la plecare și cu doar o mică întârziere la întoarcere. Ba mai mult, am avut parte de un steward decupat din reviste 🙂 Ce să-ți dorești mai mult de ziua ta?