Photo: Pinterest

De ce dor cuvintele?

De ce dor cuvintele? Tot caut o variantă de răspuns. Sticks and stones may break my bones, but words will never hurt me… Departe de adevăr fraza din melodia Rhiannei. Cuvintele dor mai tare, mai mult timp. O vânătaie trece după câteva zile, dar cuvintele îți rămân în minte multă vreme, ba chiar dor la fel ca în prima zi de fiecare dată când ți le amintești. Țin  minte și acum cât de umilită m-am simțit când mi-a spus un coleg în școala primară că sunt crăcănată. Da, n-am picioare de gazelă, dar tot a durut ca naiba.

Cu yin și yang-ul vieții digitale în minte, pare relevant să explorez ce spune știința despre durerea emoțională. Oamenii sunt ființe sociale. Trăim în interdependență. Cum durerea fizică ne transmite semnalul să fugim pentru a supraviețui, la fel singurătatea, de exemplu, induce anxietate și teamă de abandon. Când ți se spune că ești doar o dezamăgire, durerea emoțională a cuvintelor este la fel de mare ca și durerea pricinuită de sticks and stones. Există studii care au dovedit că abuzul verbal în copilărie modifică structura creierului. Doar pentru că nu poți vedea rănile provocate de cuvinte, nu înseamnă că ele nu există. Nimeni nu-ți spune atunci când tocmai ți-ai rupt un picior să treci peste, însă dacă treci printr-o despărțire toți te sfătuiesc să … treci peste. Ce minunat ar fi dacă ar exista o pastilă împotriva durerii emoționale. Există un studiu făcut de C. Nathan Dewall, profesor de pshilogie socială la Universitatea din Kentuchy, care arată că acetaminofenul (exact, substanța pe care o luăm pentru febră sau durere) scade semnificativ sentimentele rănite de respingere sau excludere. Despre studiu poți citi aici.

56eef658985630d218eccd93a95de618

Cuvintele au provocat cele mai multe războaie în lume. Poți salva multe stituații dacă știi să folosești cuvinte potrivite. Ar trebui să nu spui nimănui că nu are nici un sens, nu tu dai sensul cuiva în viață! Nu spune cuiva că nu înțelege nimic, nu vei face decât să rănești acea persoană, încearcă să-i spui vreau să te ajut să înțelegi! Cuvintele au un impact foarte mare, cicatricile lăsate se vindecă foarte greu. Unii oameni spun că rănile lăsate de cuvinte nu s-au vindecat nici după zece ani. Ce fel de piatră trebuie să arunci pentru a lăsa urme fizice atât de pregnante? Cuvintele pot aduce fericire, dar și multă nefericire. Când spui cuvinte pozitive, când arăți dragoste unei alte persoane, nu doar că vei face un om fericit, dar și tu te vei simți mulțumit. Cuvintele pot însufleți un om, dar îl pot și doborî. Toți oamenii au potențial. Depinde doar de tine să creezi fericire sau să fii călău.  Cuvintele au puterea cea mai mare. Este nevoie de mai mult decât gânduri bune și fapte pentru a construi oameni frumoși. Cuvintele liniștitoare, încurajatoare, de consolidare a încrederii, dau energia necesară pentru a lupta cu o problemă sau o situație. Cuvintele noastre au impact asupra celor din jurul nostru. Alege-le cu atenție!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *